Un demon sufletul tau este.

Cu chip de marmura frumos.”

Imaginea ta staruie inca sa apara in mintea mea,ca intr-o viziune a iadului ce se deruleaza incontinuu asa cum s-ar putea ea naste numai in mintea unui artist.

Cultiva cu buna stiinta iluzia si ajunsese maesta in stapanirea tehnicilor de a crea bizarul si visele,utilizandu-le ca antidot impotriva banalului.

Vreau sa dispar definitiv din acest loc intunecat in care mintea mea m-a exilat,insa ratiunea de fii nu ma asculta,mintea mea fiind mai vie ca niciodata ma resusciteaza de fiecare data.

“Ea sta singura si trista,

 Parasita intr-un loc uitat.

 Unde nimeni nu exista

 Unde totu-i blestemat!”

Un glas ascutit rasuna deodata.Un sunet familiar o facu sa tresara .Oare era doar imaginatia ei?

De cate ori nu visase ca cineva e acolo langa ea sa o ajute,sa o ocroteasca ?

De  cate ori  venise  oare acelasi raspuns”Esti singura”?

Simtea prezenta tiranica a oamenilor ce nu ii ingaduiau niciodata sa paraseasca  taramul acesta blestemat.Vroia sa coboare acele scari de marmura ce pareau sa coboare in adancul pamantului fara sfarsit ,pentru a se intalni cu acele strazi ce se asterneau ispititoare in vazduh,incarcate de o vrajba straveche.

Era constienta ca realitatea e mai putin demna de respect decat visul,pentru ca este saraca in frumusete si pentru ca refuza sa-si recunoasca lipsa de cauza si de scopuri propuse. Era tot mai greu sa locuiasca intre limitele gandurilor ei.tinuta prizoniera de “bine” si ispitita de”rau” tindea sa lase totul in urma ei si sa plece.Dar numai daca ar fii totul asa usor in viata…

Sta cu ochii atintiti spre zidul ce o inconjoara si privirea ei muta zidul.Nu mai exista nici exterior ,nici interior,ci numai o privire fixa ce scormoneste obsesiv dincolo de forme.A fii cu adevarat liber inseamna a-i sfida cu ratiunea pe toti ceilalti.

Eu nu pot accepta anonimatul in care vreti sa ma aruncati.

Sunt greu de inteles,adevarul este ca sunt discutii complicate si pline de subintelesuri ca o piesa deprimanta,desi stralucita.

Din focul ce ardea in sufletul ei incet,incet la fiecare vis destramat ramanea o urma de cenusa.Printre ruine am ajuns sa ma regasesc…

 In mod neprevazut pe masura ce scriu,imi dau seama ca aceasta opera incepe sa traiasca o viata a sa proprie.Cand vorbesc oamenilor despre operele mele,ma privesc bizar.Eu nu traiesc pentru ei in spatial vizibil,acum exist doar in iluzie.Sau poate iluzia a inlocuit realitatea complet,am ajuns sa traiesc printre litere…

Din cand in cand,totusi,nu pot sa nu ma opresc sa remark superficialitatea,instabilitatea,lipsa de semnificatie a tuturor aspiratiilor umane,cat si desertaciunea absoluta a impulsurilor noastre reale,desertaciunea contrastand cu idealurile pompoase pe care pretindem ca le urmarim.